Plahotniuc nu scapă de arest: Recursurile avocaților, respinse de Curtea de Apel

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Prima tentativă a lui Vlad Plahotniuc de a obține eliberarea din detenție a eșuat. Curtea de Apel Chișinău a respins, astăzi, toate recursurile depuse de avocații fostului lider democrat împotriva celor patru mandate de arest emise pe numele său.

Plahotniuc nu s-a prezentat nici de această dată în fața instanței, alegând să rămână în celulă și să fie reprezentat doar de avocați. Mai mult, el a refuzat și participarea prin videoconferință, ceea ce a fost considerat de magistrați un refuz total de a fi parte la examinarea recursurilor.

„Din partea avocatului a existat o solicitare verbală ca cele trei proceduri de recurs să fie conexate într-una singură, deoarece vizează aceeași persoană. Însă am optat pentru respingerea acestei cereri, pentru că cele trei mandate au fost emise pe cauze separate”, a declarat procurorul Alexandru Cernei.

Apărarea, în schimb, susține că decizia instanței este una abuzivă. „Considerăm că nu au existat temeiuri de fapt și de drept pentru disjungerea cauzelor. Clientul meu pledează nevinovat și a decis să își rezerve timp pentru analiza dosarului”, a precizat avocatul Lucian Rogac.

Vlad Plahotniuc a fost extrădat săptămâna trecută din Grecia și este vizat în patru dosare penale. Până acum, doar dosarul „Frauda Bancară” a ajuns să fie examinat în instanță, însă la toate celelalte ședințe de judecată oligarhul a lipsit.