Ploi cu descărcări electrice și grindină, prognozate pentru miercuri

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Meteorologii anunță pentru ziua de miercuri ploi pe întreg teritoriul Republicii Moldova, însoțite de descărcări electrice, iar izolat, în regiunile de centru și sud, sunt posibile căderi de grindină. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, cerul va fi variabil pe parcursul zilei, iar temperaturile vor rămâne ridicate, în ciuda instabilității atmosferice.

În noaptea de marți spre miercuri, temperaturile vor oscila între +13 și +18 grade Celsius, iar pe timp de zi vor urca până la +26…+31 de grade Celsius.

În nord și centru, ploile de scurtă durată sunt prognozate în a doua parte a zilei, în timp ce în sud și în municipiul Chișinău precipitațiile vor apărea izolat spre seară. Noaptea nu sunt așteptate ploi.

Vântul va sufla din nord-vest, slab până la moderat, însă pe parcursul zilei sunt prognozate intensificări semnificative, cu rafale ce pot atinge 61–79 km/h.