Premieră în Transnistria: Un magazin vinde fructe și legume în rate
Fructele și legumele au început să fie vândute în rate în regiunea transnistreană. Un magazin din satul Caragaș a lansat o ofertă care le permite clienților să cumpere produse alimentare și să achite costul acestora în decurs de trei luni, relatează publicația ASTRA.
Anunțul a fost făcut printr-un videoclip publicitar în care magazinul promovează posibilitatea achitării în rate pentru fructe și legume, o practică neobișnuită pentru produsele alimentare de bază.
Întrebați de jurnaliști care este motivul introducerii acestei opțiuni, reprezentanții magazinului au răspuns că „fiecare al cincilea client cere bani cu împrumut până la salariu”.
„Doar la Raiul Legumelor puteți cumpăra acum fructe și legume în rate pe trei luni. Produsele proaspete au devenit și mai accesibile”, se menționează în reclama magazinului.




