Premieră medicală în Moldova: transplant hepatic cu sistemul Vivostat a salvat viața unei paciente

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

O femeie de 55 de ani a primit o nouă șansă la viață în urma unui transplant hepatic realizat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

Intervenția, efectuată la sfârșitul lunii martie, a fost una complexă și a durat peste 11 ore, fiind singura soluție pentru pacientă, aflată în stadiu terminal de ciroză hepatică. Donatorul a fost un bărbat de 42 de ani, rudă a pacientei, care a acceptat să facă acest gest salvator.

Femeia a povestit că a așteptat aproape un an pentru această intervenție, după ce starea sa s-a agravat pe fondul unei hepatite de lungă durată și al complicațiilor apărute ulterior. Operația a fost coordonată de profesorul Adrian Hotineanu, care a precizat că, deși intervenția a decurs conform planului, riscul crescut de hemoragie a impus utilizarea, în premieră, a sistemului Vivostat, atât pentru donator, cât și pentru primitor.

Vivostat este o tehnologie modernă care permite obținerea unui adeziv biologic din propriul sânge al pacientului, contribuind la oprirea sângerărilor și la accelerarea vindecării. Utilizarea acestui sistem reduce necesitatea transfuziilor, elimină riscul infecțiilor virale și susține regenerarea țesuturilor.

Șefa Secției de Anesteziologie, Iana Cotorcea, a subliniat complexitatea intervenției, menționând că managementul anestezic a fost adaptat fiecărei etape, cu monitorizare avansată și control strict al parametrilor vitali, în special în momentul critic al reperfuziei.

Evoluția postoperatorie a ambilor pacienți este favorabilă. Atât donatorul, cât și pacienta au fost externați și continuă procesul de recuperare la domiciliu, marcând un nou succes al medicinei din Republica Moldova.