Prima zi de Postul Mare: Cum să ținem postul fără a ne periclita sănătatea

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

​Astăzi, creștinii ortodocși pășesc în prima zi a Postului Paștelui, cel mai lung și riguros parcurs de purificare spirituală din an.

Dincolo de dimensiunea religioasă, specialiștii în sănătate avertizează că trecerea bruscă la un regim alimentar restrictiv, pe fondul schimbărilor sezoniere, poate fi un stres major pentru organism dacă nu este gestionată corect. Cine ar trebui să evite restricțiile alimentare? Medicii subliniază că postul nu este o „dietă universală” și că anumite categorii de persoane ar trebui să pună sănătatea pe primul loc, evitând abstinența de la produsele de origine animală:

  • Femeile însărcinate și mamele care alăptează;
  • Copiii și adolescenții, aflați în perioada de creștere;
  • Vârstnicii și persoanele care suferă de boli cronice (diabet, tuberculoză, anemii, boli metabolice sau afecțiuni psihice).

Capcana „produselor de post” și echilibrul nutrițional

O greșeală comună la început de post este consumul excesiv de făinoase, cartofi și zahăr. Deși oferă energie imediată, acestea duc la acumularea kilogramelor și la senzația rapidă de foame. Sfatul specialistului: „Înlocuiți proteinele animale cu cele vegetale de calitate: fasole, linte, mazăre, năut sau produse din soia precum brânza tofu. Nu uitați de nuci și semințe (30-40g/zi) și uleiuri presate la rece.” De asemenea, experții îndeamnă la o vigilență sporită în fața produselor procesate marcate „de post”. Acestea conțin adesea cantități uriașe de sare, zahăr și grăsimi TRANS. Regula de aur: „Alegeți produse cu cât mai puține ingrediente pe etichetă și fără aditivi.”

Cele 5 reguli de aur pentru un post sănătos:

1)Hidratarea este prioritară: Beți minim 1,5-2 litri de apă pe zi.

2)Includeți supe de legume și fructe zemoase pentru a suplimenta aportul de lichide.

3)Verdețurile de sezon: Pe măsură ce apar, introduceți în meniu leurda, spanacul, urzica și ridichile pentru un plus de vitamine.

4) Mișcare și soare: Minim 30 de minute de mers pe jos zilnic, în aer liber, pentru a stimula sinteza vitaminei D.

5)Odihnă suficientă: Dormiți 6-7 ore pe noapte pentru a ajuta corpul să se adapteze schimbărilor sezoniere și alimentare.

6)Renunțarea la vicii: Postul este ocazia ideală pentru a renunța la alcool și fumat.

Moderația, cheia spre Noaptea Învierii

Trecerea la regimul de post, dar și revenirea la produsele de origine animală după cele 48 de zile, trebuie făcută treptat. Extremele alimentare pot provoca șocuri metabolice grave. În acest an, creștinii ortodocși vor sărbători Sfânta Înviere pe data de 12 aprilie. Până atunci, medicii recomandă ca „postul alimentar să fie o cale spre echilibru, nu spre epuizarea resurselor organismului”.