Republica Moldova va găzdui Campionatul OPEN European de Kettlebell 2025

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Republica Moldova va organiza în perioada 04 – 07 decembrie 2025 Campionatul OPEN European de Kettlebell, eveniment de anvergură ce va aduna la Chișinău Arena 257 de sportivi din 16 țări.

Țara noastră va fi reprezentată de un lot național de 34 de sportivi. Competiția va include și sportivi cu dizabilități locomotorii, subliniind angajamentul pentru promovarea unui sport incluziv.

„Suntem mândri să găzduim acest eveniment de o asemenea amploare, care va consolida poziția Republicii Moldova pe harta sportivă europeană”, a declarat Sergiu Gurin, secretar de stat în domeniul sportului.

Kettlebell este o disciplină sportivă care implică utilizarea halterelor mici, de formă rotundă, cu mâner, pentru a executa o serie de exerciții de forță, rezistență și mobilitate.