Scandal cu denunț la poliție în sportul moldovenesc: Jurnalistul Sandu Grecu cere demisia lui Sergiu Gurin

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Tensiuni în spațiul public după ce secretarul de stat responsabil de domeniul sportului, Sergiu Gurin, a depus un denunț la poliție în urma unor declarații făcute în cadrul podcastului “Culisele Arenelor”. Informația a fost făcută publică de jurnalistul Alexandru Grecu, care a calificat gestul drept o tentativă de intimidare a presei și a cerut demisia oficialului. Potrivit lui Grecu, denunțul îl vizează pe colegul său, expertul sportiv Petru Efros, care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la modul în care sunt împărțiți banii publici pentru sportivi de către Ministerul Educației și Cercetării.

„Astăzi am aflat că Sergiu Gurin l-a pârât pe colegul meu Petru Efros la poliție pentru faptul că acesta și-a expus punctul de vedere vizavi de împărțeala banilor publici pentru sportivi”, a scris Sandu Grecu pe o rețea de socializare. Jurnalistul a afirmat că astfel de acțiuni „încearcă să bage pumnul în gura presei”, invocând și alte critici formulate anterior în spațiul public cu privire la criteriile de finanțare și acordare a burselor pentru sportivi. În acest context, el a cerut demisia secretarului de stat, susținând că, în loc de explicații și corectarea eventualelor greșeli, oficialul „se ascunde după polițiști și după niște denunțuri ridicole”. La rândul său, Sergiu Gurin a respins acuzațiile de intimidare a presei și a precizat că demersul său este unul legal, menit să clarifice afirmațiile apărute în emisiune. „Acuzațiile grave apărute în emisiune nu au fost făcute de jurnalist, ci de invitați. Iar aceste afirmații nu au fost simple opinii sau comentarii, ci acuzații directe de natură penală”, a scris acesta într-o postare pe rețelele sociale. Oficialul a subliniat că a apelat la poliție pentru ca afirmațiile să fie verificate oficial și pentru a „separa faptele de acuzațiile nefondate”. Totodată, el a menționat că, de mai bine de un an, ar fi ținta unor atacuri online și presiuni din partea unor reprezentanți ai opoziției sau ai mediului sportiv nemulțumiți de verificările și schimbările aplicate în domeniul finanțării sportului.

Subiectul a pornit de la declarațiile făcute în cadrul podcastului „Culisele Arenelor” din 26 februarie, moderată de Alexandru Grecu. În cadrul acesteia, președintele Federației de Lupte din Republica Moldova, Ion Gheorghiu, a criticat noua lege a sportului și criteriile de finanțare, sugerând că unele prevederi ar favoriza anumite structuri sportive. De asemenea, expertul Petru Efros a afirmat că neregulile semnalate în sistem ar trebui investigate, sugerând necesitatea deschiderii unui dosar penal.

În timpul emisiunii au fost discutate și bursele acordate unor sportivi care au participat la probe neolimpice, subiect ce a alimentat controversele din spațiul public. Cazul a generat reacții împărțite în mediul sportiv și jurnalistic, readucând în discuție limitele libertății de exprimare, responsabilitatea declarațiilor publice și transparența în gestionarea fondurilor destinate sportului. Deocamdată, nu este clar ce măsuri vor urma în urma denunțului depus la poliție.