Tânăr condamnat la 4 ani după ce a accidentat mortal un pieton
31 octombrie, 2025
Un tânăr de 20 de ani a fost condamnat la 4 ani de închisoare, după ce a provocat un accident mortal.
Potrivit procurorilor, tragedia s-a produs la sfârșitul lunii mai. Tânărul a urcat la volan, deși nu deținea permis de conducere. El a încercat să frâneze, a oferit primul ajutor victimei și a chemat ambulanța. Victima, în vârstă de 70 de ani, era conștientă după impact și a refuzat spitalizarea, dar a murit la scurt timp din cauza rănilor grave la cap.
Accidentul s-a produs în prezența soției și a copilului inculpatului, care se aflau în mașină. El și-a recunoscut vina și a spus că regretă cele întâmplate. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat la 4 ani de închisoare în penitenciar de tip deschis.




