Tragedie la nord. Un copil a ars de viu într-un șopron cu paie

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Tragedia s-a produs în satul Răspopeni, raionul Șoldănești. Un copil de cinci ani a ars de viu, după ce un șopron cu paie a luat foc. Incendiul s-a produs marți seară, în jurul orei 16:00. 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), flăcările au cuprins un șopron cu suprafața de aproximativ patru metri pătrați, în care erau depozitate paie.

Micuțul s-ar fi jucat împreună cu un alt copil, iar paiele au fost cuprinse de flăcări. Unul dintre ei, în vârstă de 11 ani, a reușit să iasă la timp, însă copilul mai mic a rămas blocat în interior.

Cadavrul carbonizat al minorului a fost descoperit de pompieri.

Incendiul a fost lichidat de către localnici, până la sosirea pompierilor. Circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie anchetate.