Un bărbat a fost lovit mortal de o mașină la Cahul. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Un bărbat de 67 de ani a murit după ce a fost lovit de un automobil, aseară, în jurul orei 21:30, pe o stradă din satul Colibași, raionul Cahul. Șoferul implicat în accident a părăsit locul faptei, însă a fost identificat și reținut ulterior de polițiști, transmite MOLDPRES.
Potrivit Poliției, oamenii legii au fost alertați după ce o persoană a fost găsită inconștientă pe carosabil. În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că victima a fost lovită de un automobil și a decedat pe loc din cauza traumelor suferite.
Șoferul, un tânăr de 25 de ani din aceeași localitate, a fugit de la locul accidentului imediat după impact. La scurt timp, polițiștii au reușit să-l identifice și să-l rețină pentru 72 de ore.
Testarea alcoolscopică a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.