Vasile Tarlev: „Trebuie să fim uniți. Țara este în pericol, dar putem construi împreună o Moldovă a păcii”

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

Președintele partidului Viitorul Moldovei, Vasile Tarlev, a participat la Masa rotundă cu tema: „Pacea interetnică în Moldova: provocări și perspective”, eveniment care a reunit reprezentanți ai societății civile, lideri de opinie și activiști din diverse comunități etnice ale țării.

În discursul său, Tarlev a tras un semnal de alarmă în privința amenințărilor la adresa identității și coeziunii naționale:

„Aici vorbim despre pericolul care amenință grupurile etnice, cultura, educația, monumentele care sunt batjocorite și istoria noastră care se falsifică. Noi suntem cei care trebuie să salvăm Patria noastră, Moldova.”

Liderul Viitorul Moldovei a făcut apel la unitate și responsabilitate, în contextul riscurilor sociale și geopolitice tot mai accentuate:

„Vă rog să lăsați deoparte toate neplăcerile sau nemulțumirile și să găsim puncte comune, să înțelegem că țara este în pericol. Nu vrem război pe pământul Moldovei, vrem pace.”

Tarlev a mai subliniat că partidul său garantează „liniște, înțelegere și speranță pentru viitor” și a îndemnat la un efort comun:

„Trebuie să fim uniți, să construim, să creăm și să scriem împreună o nouă și frumoasă istorie a poporului multinațional moldovenesc.”

Evenimentul a evidențiat importanța dialogului și a cooperării între comunitățile etnice pentru menținerea păcii sociale și pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova.