VIDEO: Leo Ciobu cucerește Moldova prin exemplul ei: Seminarul “From Zero to Hero” despre antrenamentele la picioare
Leo Ciobu, cunoscută pentru performanțele sale în domeniul fitness-ului și antrenamentelor, a reușit să motiveze mai mulți pasionați ai sportului prin seminarul organizat în comun cu viitorul său soț, antrenorul Gherman Bolgar, “From Zero to Hero”, care a avut loc recent în Chișinău. Evenimentul a adunat un public dedicat, majoritatea fiind antrenori de fitness, dar și iubitori ai activităților fizice care doresc să învețe mai multe despre antrenamentele eficiente.
Seminarul, care s-a concentrat pe antrenamentele pentru picioare, a fost structurat în două părți importante: teoria și practica. Leo Ciobu și Gherman Bolgar au oferit o abordare completă, începând cu structura corectă a unui antrenament, până la explicarea tehnicilor corecte pentru fiecare exercițiu, inclusiv cele la aparate. Participanții au avut ocazia să învețe detalii importante despre hipertrofia musculară, procesul de dezvoltare a masei musculare, dar și despre lucrul pentru forța musculară, un subiect pe care Leo l-a abordat cu multă pasiune și profesionalism.
Unul dintre punctele forte ale seminarului a fost interactivitatea. Întreaga sesiune a fost extrem de activă, iar 3 ore și jumătate au trecut aproape neobservate, datorită atmosferei energice și colaborative, unde toată lumea a fost pe aceeași „undă” de învățare. Participanții au apreciat foarte mult informațiile detaliate, dar și exemplele din experiența personală a Leonidei Ciobu, care a împărtășit sfaturi valoroase și recomandări pentru antrenamentele de succes.
Felicitări tuturor participanților pentru implicare și curajul de a învăța alături de Leo Ciobu și Gherman Bolgar.




