VIDEO: Noi detalii ies la iveala. La trei ani de la accident, Marcela Paladi a primit doar 100 de mii din cele 6 milioane stabilite de instanță

Imagine postare
Telegram Logo Telegram

La trei ani de la cumplitul accident rutier în urma căruia Marcela Paladi a rămas fără ambele picioare, ies la iveală noi detalii legate de executarea sentinței și a despăgubirilor stabilite de instanță.

Accidentul s-a produs în seara de 5 februarie 2023, pe viaductul din municipiul Chișinău. În urma impactului, Marcela Paladi a suferit traumatisme grave, soldate cu amputarea ambelor picioare. Șoferul implicat a fost ulterior condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, dintre care 2 ani cu executare în penitenciar de tip deschis, iar 1 an și 6 luni – suspendat condiționat, cu un termen de probă de 3 ani.

Totodată, instanța a stabilit ca acesta să achite un prejudiciu moral și material în valoare de 6 milioane de lei în favoarea victimei. Cu toate acestea, potrivit declarațiilor făcute de Marcela Paladi, până în prezent i-au fost achitați doar 100.000 de lei.

Mai mult, ședința de examinare a cauzei la Curtea Supremă de Justiție nu a avut loc nici până acum, la trei ani de la tragedie. Între timp, termenul de detenție al șoferului ar fi fost deja executat, ceea ce înseamnă că acesta cel mai probabil nu se mai află după gratii.

Despre aceste aspecte, dar și despre lupta sa pentru dreptate, viața de după accident și parcursul său personal din ultimii trei ani, Marcela Paladi a vorbit deschis în cadrul unei ediții speciale REAL PODCAST, difuzată chiar la împlinirea a trei ani de la cumplitul accident.

Ediția integrală poate fi urmărită pe canalul de YouTube REAL PODCAST.