VIDEO: Viitorul ministru al Sănătății: Ala Nemerenco va rămâne sau va pleca?
Luni după-amiază se va afla cine va prelua funcția de ministru al Sănătății. Despre aceasta a anunțat Ala Nemerenco, în cadrul prezentării raportului său de activitate. Ministra în exercițiu a precizat că va anunța public orice informație de care va dispune în acest sens.
„Cine va fi viitorul ministru, se va decide astăzi după-amiază. Dacă o să am informația, o voi face publică”, a subliniat Nemerenco, citată de omniapres.md.
Ministra a adăugat că indiferent cine va ocupa funcția, prioritatea principală trebuie să fie consolidarea sistemului de sănătate.
Amintim că prima ședință a noului Parlament va avea loc miercuri, 22 octombrie. În cadrul acesteia urmează a fi ales președintele Legislativului, după care fracțiunile vor iniția consultările cu președinta Maia Sandu pentru desemnarea noului Cabinet de miniștri. PAS a anunțat că îl va înainta pe Alexandru Munteanu la funcția de prim-ministru, iar candidatul a afirmat că a decis deja în proporție de 90% cine va face parte din echipa sa.




