Vreme caldă în următoarele zile: 18 grade și fără precipitații
Vremea se va încălzi marți până la +18 grade la sudul țării. Pentru următoarele zile meteorologii prognozează cer senin, fără precipitații și vânt slab din sud-est, iar nopțile se mențin cu temperaturi negative, transmite IPN.
Noaptea valorile termice vor oscila între −3 și +2 grade Celsius. Maximele zilei la nordul țării vor urca la +13 grade Celsius, în centrul țării și în capitală – până la +16. Cel mai cald va fi la sud, unde marți mercurul din termometre se va ridica la 18 grade Celsius. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează aceleași caracteristici ale vremii și pentru zilele următoare, cu ușoare scăderi de temperaturi la sfârșit de săptămână.
Nivelul apei în râuri nu va suferi modificări semnificative, potrivit SHS. Pe Nistru sunt posibile variații mici, de 10-20 de centimetri pe anumite sectoare, iar pe sectorul Criva-Lopatnic al Prutului nivelul apei va continua să scadă ușor.
Între timp, pe lacurile din țară continuă procesul de topire a gheții. Meteorologii avertizează că aceasta este fragilă și îmbibată cu apă, iar deplasarea pe suprafețele înghețate poate fi periculoasă.




